Președintele UCTR, Fildis Reșit a răspuns cu plăcere la invitația domnului ambasador al Emiratelor Arabe Unite în România, E.S. Dr. Ahmed Abdulla Saeed Bin Saeed Almatrooshi. Anul acesta Emiratele Arabe Unite marchează aniversarea a 48 de ani de la unirea celor şapte emirate, ale cărei fundamente au fost puse de şeicul Zayed bin Sultan Al Nahyan şi fraţii săi. Ziua Naţională a EAU reprezintă ocazia de a celebra realizările din ultimii ani ale guvernului în direcţiile indicate de Alteţa sa Şeicul Khalifa bin Zayed Al Nahyan, preşedintele EAU, sub îndrumarea Alteţei sale Şeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, vice-preşedinte şi prim-ministru şi conducător al Dubaiului, şi supravegherea Alteţei sale Şeicul Mohammed bin Zayed Al Nahyan, Prinţul Încoronat al Abu-Dhabi şi Adjunctul Comandatului Suprem al Forţelor Armate ale EAU.  Emiratele Arabe Unite se concentrează pe dezvoltarea tuturor sectoarelor pentru a servi interesele populaţiei şi a-i asigura fericirea punând în aplicare planuri strategice la nivel regional şi internaţional pentru a face din Emirate una dintre cele mai avansate ţări ale lumii.  Şeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum a lansat Centenarul 2071, un program-viziune pe cinci decenii pentru a creşte reputaţia şi puterea soft a EAU.
 Ajutor internaţional
Pentru al şaselea an la rând EAU se menţine printre cei mai semnificativi donatori internaţionali în domeniul ajutorului oficial pentru dezvoltare (ODA) în relaţie cu venitul naţional brut: 1.31%, aproape de două ori pragul de 0.7% al Naţiunilor Unite ca măsură a efortului de asistenţă internaţională.  Între 2009 şi 2018, EAU au acordat ajutor internaţional în valoare de 46 de miliarde de dolari. EAU continuă să dezvolte programe umanitare pentru pace şi prosperitate în lume. EAU au proiecte în ţări în curs de dezvoltare în sectoarele infrastructurii, educaţie, sănătate, energie, ajutor alimentar, agricultură şi mediu.
2019 este Anul ToleranÅ£ei faţă de alte culturi ÅŸi religii Â
Prin viziunea fondatorului lor, UEA au adoptat o viziune a politicii externe bazată pe echilibru, moderaţie şi noninterferenţă în afacerile interne ale altor ţări şi au condus eforturile internaţionale către relaţii mai apropiate între culturi, religii şi civilizaţii; astfel încât să contribuiela stabilitatea şi securitatea naţiunilor prin modelul propriu de toleranţă şi fraternitate.  Anul acesta la Abu Dhabi a luat fiinţă Documentul privind Fraternitatea, semnat de Papa Francisc şi marele Imam al Al Azhar, Şeicul Ahmed El-Tayeb, care îşi propune să lupte împotriva extremismului, violenţei şi terorismului.  2019 a fost declarat Anul Toleranţei de către preşedintele Emiratelor Arabe, Khalifa bin Zayed Al Nahyan. Declaraţia vine să întărească proiecte care cuprind cercetare în domeniul dialogului între culturi şi civilizaţii şi adoptarea de legislaţie şi politici pentru a instituţionaliza valorile toleranţei culturale, religioase şi sociale. Între iniţiative se numără Programul Naţional pentru Toleranţă şi Institutul Internaţional pentru Toleranţă.